luni, 11 februarie 2013

Politicianul

                     Un preot se despărţea de parohia sa după mulţi ani de slujire. Pe lîngă masa de adio, enoriaşii s-au gîndit sa-i facă şi un cadou. Ca peste tot, a fost invitat şi un politician să spună cîteva cuvinte şi să-i înmîneze cadoul. Dar ca toţi politicienii, a întîrziat, şi atunci părintele s-a gîndit să umple timpul cu un discurs.
                     - Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am făcut-o cu ocazia primei spovedanii. M-am gîndit că am fost trimis într-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a mărturisit că furase un televizor, că le-a furat banii părinţilor, că a mai furat şi la locul de muncă, pe lîngă faptul că avea o aventură sexuală cu soţia şefului. În unele ocazii făcea trafic şi vînzare de droguri . Am rămas înmărmurit… stupefiat… şi foarte speriat! Dar după aceea am cunoscut lumea care nu semăna deloc cu acest individ. Mai mult, pot să spun că a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credincioşi şi că am trăit aici ani minunaţi!
                     În acest moment soseşte politicianul, aşa că l-au chemat repede să ia cuvîntul. După ce   s-a scuzat pentru întîrziere a început astfel:
                     - Niciodată n-am să uit cînd a venit părintele în parohie… De fapt, am avut onoarea să fiu primul care s-a spovedit la el…




Sursa :http://www.passatb5.ro/showthread.php?43-Bancuri-sa-ne-mai-si-amuzam&p=117449#post117449

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu