joi, 16 ianuarie 2014

Metehne

                             Mai vechi sau mai noi.... cine ar putea spune cu exactitate? Învăţătoarea care a certat părinţii că şi-au permis să-i aducă nişte cadouri ieftine, mult sub aşteptări, este exemplul perfect pentru starea dezastruoasă în care se găseşte societatea în  mijlocul căreia trăim. Nu am pregătirea necesară să trag concluzii, dar pot spune că lucrurile au scăpat total de sub controlul bunului simţ. Educaţia noastră a tuturor are destul de mult de suferit şi asta nu de ieri, de azi. Rezultatul: arta de a te descurca! O mare parte dintre concetăţenii noştri apreciază în gura mare pe cei care dau şpăgi peste tot doar pentru a obţine lucruri nemeritate. Este o chestiune de onoare să se spună despre tine că te-ai descurcat! O onoare curioasă, greşit înţeleasă, pentru care putem căuta vinovaţi în crunta perioadă comunistă. Ştiu că nu spun lucruri noi, dar nu pot să nu mă întreb: oare ce este de făcut?
                             Este deosebit de dificil să-ţi educi copiii în spiritul unei competiţii adevărate în lipsa unei scări de valori unanim acceptate. Şpaga ne-a mâncat pe interior, ne-a distrus visurile... sau dimpotrivă, pe unii i-a ajutat să şi le împlinească. Din păcate pentru noi toţi, excepţia este omul onest şi cinstit, nu regula , aşa cum ar fi normal şi firesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu