luni, 31 martie 2014

Aniversare

                    Neagră pentru armata română și pentru România! La fix 10 ani de la intrarea în NATO, un nou tribut de sânge este plătit de militarii români! Plutonierul major Claudiu Constantin Vulpoiu a murit duminică dimineață în Afganistan, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat.

 
 
                       Claudiu era căsătorit, avea 41 de ani și în urma sa a rămas un copil care poate spune tuturor că tatăl său este un erou!
                       Dumnezeu să-l odihnească în pace!
          
                       În același atac sinucigaș cu o mașină încărcată cu explozibil, au mai fost răniți încă cinci militari români.
 
 
 
                       Zilele trecute citeam declarațiile ministrului apărării de la momentul intrării în NATO, domnul Mircea Pașcu:  apartenența la NATO este ca o asigurare, de securitate în acest caz: faci eforturi semnificative pentru a beneficia de protecție, la nevoie! Din păcate, și de data aceasta, efortul înseamnă pierderea unei vieți!
 
                       Sursă foto.
 

duminică, 30 martie 2014

Dureri

                     În gât?
                     Ia Tantum verde!

 
 
                       Sau mai bine Tantum galben (auriu, ruginiu)!
 
 
 
 
                       Asta așa, ca să fiu în același ton cu gândurile de ieri! :))
                       O duminică plăcută vă doresc, dragii mei!


sâmbătă, 29 martie 2014

Surpriza

                    Te pălește când te aștepți mai puțin, că de aia este surpriză, să te ia prin surprindere,nu? La mine în familie joia este ziua internațională a cartofilor prăjiți și mă îndreptam spre casă, gândit la ce și cum să fac pentru a-mi ieși această extrem de complicată rețetă. Când am ajuns la destinație, am rămas uimit de faptul că fiică-mea era acasă, în pat, acoperită până sub bărbie! Am aflat repede cum stă treaba: febră, durere de cap, dureri în gât, nas înfundat.... asta da surpriză! Am dat repede fuga la farmacia din imediata vecinătate și am cumpărat medicamentele pe care mi le-a recomandat doamna farmacistă și acum ajung la subiectul de azi: oare nu ar fi mai bine să ne putem alege și farmacist de familie, așa cum am procedat cu medicul de familie? Acesta ar fi familiarizat cu tratamentele mai vechi sau mai noi, cu felul în care reacționează fiecare dintre noi la un medicament sau altul, .....
                     În general, prea mulți dintre noi se pricep la medicamente și la tratamentele care trebuiesc urmate, indiferent dacă te doare o măsea sau ai febră 39 cu 5, ceea ce, firesc, nu este un lucru prea bun. Sau cel puțin nu este prea ....sănătos. Din experiențele personale, cam știm ce pilule să luăm dacă ne doare una sau alta, dar cu toate acestea, cred că uneori această pricepere sau face mai rău(păstrând proporțiile, desigur, în limita accesului la medicamentele nerestricționate), sau are efect de apă sfințită. Soluția cealaltă, de a merge la medicul de familie, este uneori complicată, îți trebuie programare, are program la cu totul alte ore decât ai tu nevoie, este înghesuială de nedescris. No bine, no! Ce a-ți zice dacă, la farmacie, unde este de regulă deschis de dimineață până seara, a-ți putea merge cu încredere că puteți primi indicații de la un profesionist în medicamente? Un ajutor în cunoștință de cauză, nu după ureche și în funcție de pățaniile proprii. Cu siguranță că și farmacistul ar fi cointeresat să-ți ofere servicii de calitate și sfaturi bune, dacă ai avea cu el o relație contractuală, similară cu aceea cu medicul de familie. Voi ce părere aveți despre acest subiect? Ca un efect colateral, am scăpa de gama de reclame ciudate care ne tot aburesc cu farmacia inimii!

vineri, 28 martie 2014

Ciolanul

                    Face victime printre oamenii obișnuiți cu el și nu numai. Lucruri rușinoase se petrec în această primăvară europarlamentară, dar no, ciolanul, bată-l vina! Un om care îmi părea până mai ieri un tip deosebit se complace în situații mai mult decât discutabile: deși o hotărâre judecătorească pronunțată la cel mai înalt nivel spune că nu poate ocupa funcții obținute prin vot, domnul se încăpățânează și tot strânge semnături , apoi depune actele la BEC, producând mai multe istericale, de tot felul, printre comentatorii avizi de can-can. Un altul, care pare dus bine cu pluta pe apele tulburi ale minții, se jură că el este partidul, că el este candidatul, că el este ....cel care odinioară pupa dosul prezidențial al celei care a fost sperietoarea sfârșitului de epocă de tristă amintire. Amuzant este că există o diferență de opinii cu un alt tip celebru, care apără încă tărâmul românesc de invadatorii maghiari.
                    De pe margine se vede bine, dar trist. Nu știu ce să cred: rușinea ar trebui să le crape obrazul, demnitatea nu se câștigă la televizor, încercând să calci în picioare hotărârile judecătorești, chiar și în situația în care te consideri nedreptățit. Democrație înseamnă, printre altele, justiție! sau cel puțin așa umblă vorba pe la mine pe stradă!
                   În aceste vremuri, un salariu de șapte-opt mii de euro este un miraj la care mulți nu pot rezista. Unde mai pui tot felul de gratuități, care fac, în general, viața mai frumoasă! Știu că puteți spune despre mine că sunt în poziția pasărea mălai visează, dar cam astea-s gândurile mele legate de țara și vremurile în care trăiesc.

joi, 27 martie 2014

Preschimbarea

                    Permisului de conducere se face după ce o unitate medicală autorizată emite un document din care rezultă că persoana în cauză este aptă, din punct de vedere medical, să conducă vehicule pe drumurile publice, în conformitate cu categoriile deținute. Săptămâna trecută am trecut personal prin această situație și exact despre asta vreau să vă scriu azi.
                    Am făcut vizitele medicale la un centru medical particular unde, pentru 70 de lei, am obținut documentul necesar în aproximativ 45 de minute. Deși am trecut pe la 7 specialități, totul a decurs repede și fără timpi morți. Cel mai curios a fost la oftalmologie, unde, deși domnișoara a fost extrem de serioasă, mi-a răsfoit în fața ochilor toată cartea aceea cu cifre și litere în mozaic de culori, apoi mi-a acoperit pe rând lentilele de la ochelari cu un triunghi de hârtie (să nu ciolesc!) și mi-a arătat cu un deget cu manichiură faină absolut toate literele de pe primele trei rânduri de jos (alea mai mici), la sfârșit mi-a scris în fișă și a pus ștampila unui doctor care nici nu m-a văzut la față. Da, domnul doctor era cel mai probabil la spitalul unde este angajat și o asistentă îi face treaba pe bani frumoși, zic eu.
                   Fenomenul pe care doresc să îl aduc în discuție este următorul: este sau nu normal să se emită acte oficiale de către alte personae decât cele ale căror ștampile sunt folosite? Dar legal este? Oare nu vorbim despre fals și uz de fals? De ce zâmbiți, vi se pare că am luat-o pe arătură? Mă enervează cumplit că unii medici fac exact ce vrea mușchiul lor tocmai pentru că pot, că suntem slabi, că unii sunt mulțumiți cu servicii medicale nu tocmai în regulă, ba mai mult, cugetă cam așa: ce tare este doctorul ăsta, face bani și când nu este de față! Bravo lui, că se știe descurca!
                   Încă mai sper ca pe perioada vieții mele lucrurile să înceapă să intre pe făgașul normalității, să nu mai fiu privit ca un ciudat care visează cai verzi pe pereți, dorind să fie tratat corect pe unde merge, cu sau fără treabă, exact așa cum mă străduiesc eu să-i tratez pe ceilalți. Mai mult respect față de noi înșine înseamnă mai mult respect pentru cei din jurul nostru!

miercuri, 26 martie 2014

Welcome

                             Domnule ministru, în lumea noastră, a cetățenilor români normali, cu existențe modeste, departe de problemele naționale pe care cu mare efort vă străduiți dumneavoastră, politicienii, să le mușamalizați până ce vă expiră mandatele primite cadou, culmea, tot de la noi!
                             Acesta este mesajul meu către domnul ministru al comunicațiilor din guvernul actual, care, a făcut ieri declarații cel puțin ciudate, după modesta mea opinie. Domnul a fost la administrația financiară a unui Sector din București și a fost nevoit să stea la coadă 45 de minute pentru a achita niște taxe. Ei, și ce este nou în această întâmplare? Oare domnul ministru în ce țară a trăit înainte de a trece pragul instituției care pur și simplu batjocorește și desconsideră la maximul de suportabilitate pe cei care îi trec pragul pentru a-și plăti dările?
                             În situația în care domnul Cotovelea a dorit doar să ne spună cât de înapoiați suntem în comparație cu restul Europei în ceea ce privește accesul și folosirea domeniului IT&C, aș dori să-i reamintesc înaltului funcționar guvernamental că suntem, în general, în urma Europei cu câțiva zeci de ani, așa că nu mai contează (prea mult) zona IT. Din păcate stăm extrem de rău la capitole precum educația .....și altele desigur!
                             Fenomenul nu este nou, ci este rezultatul opacității celor care conduc destinele țării și viețile noastre de ani buni. De îndată ce ajung să meargă în mașini cu girofar uită cu toții de unde au plecat și scopul pentru care au ajuns acolo. Se încadrează perfect în tabăra cealaltă, care nu are griji, eventual se tem de mâna justiției care a început să-i ajungă, cu mare greutate, pe toți cei care au crezut că sunt deasupra tuturor și nimic nu-i poate atinge.
                             Iritarea mea a pornit de la faptul că poziția publică a domnului mai sus numit este falsă și teatrală. Cuvintele rostite de gura sa sunt identice cu cele rostite de zecile de mii de bucureșteni de ani de zile. dar mno, ei nu sunt cu toții miniștri. Mă bucură gândul că va urma o muștruluială strașnică executată de copy/paste, că doar nimănui nu-i convine să-i fie stropite cu noroi propriile acareturi, mai ales de către cei care au primit binecuvântarea (politică, desigur!) de la cel dintâi dintre miniștrii țării!

                              P.S. Știu că domnul cu pricina nu este (încă) membru al unui partid politic, ci doar un așa numit tehnocrat, dar cred că nu te poți apropia de troacă fără să te murdărești!

marți, 25 martie 2014

Lincoln

                    Președintele este foarte bine întruchipat de Daniel Day-Levis în Lincoln, filmul, marca Steven Spielberg pe care l-am vizionat în premieră duminică seara, la HBO.

 
 
                        Cu 2 premii și 10 nominalizări la Oscar, un premiu și 6 nominalizări la Globul de Aur, 1 premiu și 9 nominalizări Bafta, pelicula redă cu mare măiestrie perioada tulbure a sfârșitului Războiului Civil American din anii 1861-1865, care s-a încheiat cu o dublă victorie pentru președintele Abraham Lincoln: Victoria Nordului asupra Sudului și abolirea sclaviei prin înscrierea în constituție a celui de-al 13-lea amendament!
                      Un film fascinant, care ne arată cum se trag sforile la nivelul politic cel mai înalt chiar și pe timp de război, atunci când erau mii de victime zilnic de ambele părți. Maestrul Spielberg a reușit într-un mod absolut elegant să ne pună o întrebare nerostită: oare scopul scuză mijloacele? Este o pagină din istoria democrației, care ne spune răspicat că unul dintre drepturile fundamentale a mai multor milioane de oameni, dreptul la libertate, a fost câștigat cu matrapazlâcuri politice, cu abilitatea de a profita de dorințe mărunte, cum ar fi acelea a unor politicieni de a ocupa anumite funcții, pentru propria bunăstare. La puțin timp după această victorie răsunătoare, A. Lincoln a fost asasinat și mai multe voci au spus că acest fapt a fost o răsplată pentru abolirea sclaviei, fără a se dovedi dincolo de orice îndoială.
 
 
 
                          Sursă foto.
                     

luni, 24 martie 2014

Săptămâna

                     Trecută mi-am preschimbat permisul de conducere, lucru despre care am mai scris pe aici. Luni am depus actele necesare și, spre surprinderea mea, joi am primit actul , livrat la domiciliu prin Prioripost. Expeditivi, nu glumă, domnii polițiști!
                      Nu mică mi-a fost mirarea când am verificat ce și cum scrie pe el:

 
 
                      La numărul 4a este trecută data eliberării, iar la 4b data expirării! Se poate vedea cu ușurință că este valabil până în 2024, dar acest lucru este adevărat doar partial! Pe verso am constatat că este valabil până în 2024 pentru categoriile AM, B1, B și BE. Pentru toate celelalte, noul permis are valabilitate până în 2019.
 
 
 
                       Este incredibil, după opinia mea, cât de aiurea au rezolvat autoritățile această problemă. Cred că era mai corect și mult, mult mai simplu și mai pe înțelesul tuturor dacă valabilitatea cea mai mică dicta valabilitatea întregului act. Da, știu că șoferii profesioniști sunt obligați prin lege să facă analize medicale la fiecare 5 ani, iar ceilalți doar la 10, dar soluția aleasă mi se pare complicată în mod inutil. Cu siguranță vor fi încurcături în rândul șoferilor, timpul trece repede și, după cum bine știm, există destui căscați care nu vor întoarce permisul pe ambele părți și vor cădea cu ușurință în capcana întinsă cu bună știință de cei care au conceput noile premise. Nu le plâng de milă acelora, dar consider că întotdeauna cei plătiți din banii noștri trebuie să găsească soluții simple și la nivelul de înțelegere al tuturor, nu chestiuni complicate, care îi pot pune în situații delicate pe o parte dintre posesorii noilor acte. Cred că nu mai este nevoie să adaug că nivelul de cunoștințe generale al populației României este în cădere liberă, că acum au ajuns la maturitate toți cei care după bezna comunismului au crescut cu Adrian Copilul Minune și Salam la ProTv, cu Monica în patul lui Columbeanu, cu D.Diaconescu, etc și au avut drept modele de urmat exact ceea ce este mai bine cotat peste tot: banul, ceața minții, nerușinarea, tupeul și aș mai putea continua, dar no, deja este de ajuns pentru azi!  
 

duminică, 23 martie 2014

Căței

                     Mai mari sau mai mici, la plimbare!

 
 
                    Oameni și câini, cu toții se bucură de sosirea primăverii, a căldurii și ies cu toții la plimbare pe malul Someșului!
 
 
 
 
                    O duminică plăcută vă doresc! :)
 



sâmbătă, 22 martie 2014

Comisioanele

                    Ascunse sau la vedere au făcut din România raiul tuturor băncilor, cu nume mari sau mai mici. Care mai de care se ostenesc din greu și sunt în stare ca și pentru o răsuflare să-ți jecmănească câțiva bănuți, lăsând deoparte faptul că din economiile tale dau bani împrumut altora și aproape îi jupoaie de vii și pe aceia.
                    Carpatica este o bancă românească, al cărei principal acționar tocmai este arestat preventiv pentru niște chestiuni legate fix de bani și interese colaterale acestora. Banca numită anterior are pentru pensionari dobânzi la depozite mai mari cu 0.15%, ceea ce nu este mare scofală, dar după cum și voi știți, pentru pensionari  orice bănuț contează! Lăudabil lucru dacă ar fi cinstiți și apropiați de cei care le-ar putea fi părinți! În realitate, avantajele sunt reale doar dacă îți ridici banii și(sau) dobânda în ziua scadenței depozitului, situație în care nu apare nici un comision. Da, scrie despre asta în condițiile generale de afaceri ale băncii, dar nici persoanele mai tinere nu au răbdare să citească tot ceea ce scrie acolo, cu gândul că vor fi sfătuite corespunzător de bancheri! Total fals!
                   Să vă explic exact despre ce vorbesc: în primul rând, la depozitul pensia plus dobânda nu se capitalizează, așa că dacă nu treci pe la bancă în ziua scadenței, ți se virează în contul curent. Persoanele vârstnice nu au prins șpilul că atunci când vor avea nevoie de bănuții din dobânzile primite, ei vor fi comisionați la ridicarea de la casieria băncii, deoarece nu au fost ridicați în ziua maturității depozitului. Marea majoritate a pensionarilor sunt de modă veche și stau liniștiți că așa cum au fost învățați ei pe timpuri, azi la cec un leu depui, mâine el va scoate pui! Tehnic vorbind, mulți sau puțini, bănuții sunt folosiți de bancă, cel mai adesea pentru a face împrumuturi către terți, care aduc profituri și, atunci când sunt ridicați, trebuie să plătești o mica taxă pentru că banca i-a folosit. 0.4% din suma ridicată nu este mult, dar este enervant și doar unul dintre miile de comisioane pe care le plătim zilnic pentru te miri ce. Ce mai rămâne din surplusul de dobândă oferit? Răspuns: cât mai mult băncii! Este posibil să zâmbiți și să spuneți că astea-s detalii și sume infime, dar așa ajung să fie păcăliți părinții și bunicii noștri, pentru că să am pardon, exact asta este: o mică păcăleală!
                   O mică păcăleală azi, o mică păcăleală mâine și încet, încet, ajungem să fim o națiune de păcăliți! Sau păcălici?

vineri, 21 martie 2014

Metode

                    Noi de plată a utilităților apar zi de zi. Sau mai vechi, în haine mai noi.... Am fost ieri la două bănci comerciale și am remarcat aceeași problemă oarecum amuzantă (din exterior!): la ambele sedii existau niște mașinării cu butoane, beculețe care clipesc și display-uri care de care mai colorate destinate pentru a înlesni plata facturilor de către cei care asaltează zilnic băncile doar în acest scop! Foarte bine! Să fie, fără număr ..... Problema cu adevărat serioasă este că doar un număr extrem de mic de persoane se descurcă singure cu aceste trăznăi, unde mai pui că lighioanele nici nu mai dau rest! Ei, oamenii pun întrebări, ghiciți cui: angajaților băncii, care exact de asta mai aveau nevoie!
                    Știu că totul se rezumă la numerele care reprezintă profitul net la sfârșit de an, că mulți oameni ar lucra dar nu au unde, bla, bla, ..... dar populația României nu este pregătită să facă un pas destul de mare în direcția arătată mai sus! Există un decalaj uriaș între generațiile tinere (care adesea se cred grozave, dar ...se mai și împiedică!) și părinții/bunicii acestora! Tehnologia modernă este o capcană serioasă pentru mai mult de jumătate din populația adultă numărată la recensământ, fie că ea (populația!) recunoaște asta, fie că nu! Uneori este complicat să convingi clientul că diferența încasată în plus se va regăsi pe factura din luna următoare, să nu mai vorbim despre chitanța emisă care conține un cod de bare, ceea ce reprezintă pentru (prea) mulți doar niște dungi, mai groase și mai subțiri!
                    Un lucru este cert: înainte de apariția acestor ,,roboței'' , era coadă doar în fața ghișeelor, acum sunt două cozi: una la ghișeu și una la mașinăria misterioasă. Recunosc faptul că pe la aceasta trec, pe rând, toți angajații băncii, de la paznic (iată o nouă ocupație, după cea de persoană care face copii Xerox după buletinele clienților!) la directorul de agenție!

joi, 20 martie 2014

Vremea

                    Bună poate să vină, socrul meu a pregătit pomii!

 
 
                   După cum se poate observa cu ușurință, în grădină este ordine (și disciplină, ar putea spune unii mai glumeți!)! Mda, ....cam ca la cazarmă! :))
 


miercuri, 19 martie 2014

Garcea

                    Nu se dezice și face exact ce vrea mușchiul lui! Sau cam așa ceva!
                    La sfârșitul acestei luni îmi expiră permisul de conducere, drept pentru care luni am pus osul la treabă (a se citi la analize) și am adunat actele necesare într-un dosar plic, în conformitate cu precizările de pe site-ul SPCRPCIV CLUJ. No bine, no! Polițistul de la ghișeu m-a tras în chip de trei ori deoarece ba am privit pe careva în dreapta, ba am clipit. Pe când mă bucuram că au mers lucrurile ca unse, îmi spune sec:  dacă aveți nevoie de dovadă, să reveniți după o oră și jumătate sau două!  Evident că am rămas cu gura căscată, dar din alte experiențe anterioare știu că nu este tocmai bine să stârnești lucruri despre care nu știi cum se vor sfârși! Am plecat bombănind, mintea mea în gândul ei, desigur! :)
                   După ce am pierdut vremea două ore, m-am prezentat la ghișeul cu pricina, cu emoții de data aceasta! Extrem de politicos, domnul polițist mi-a cerut buletinul, a apăsat pe ceva butoane, a scos din imprimantă o jumătate de coală A4 pe care și-a pus elegant semnătura și  ștampila instituției pe care cu mare onor o reprezintă, apoi mi le-a întins, fără măcar să zâmbească! :) Vă dați seama ce de gânduri mi-au trecut prin cap, care de care mai năstrușnice! Concluzia la care am ajuns o să o scriu mai jos, că poate sunteți gândiți și voi: a sosit ceva coleg la serviciu și i-a arătat cum se pornește imprimanta! Mno, ce ziceți? Ce alt motiv să mă aburească ar fi putut avea? Sunteți invitații mei să vă dați cu părerea, mai jos, la comentarii!

marți, 18 martie 2014

Impozitele

                    Plătite online fac mult bine sănătății ...mintale! Pe cuvânt de onoare, luni am verificat chiar eu ceea ce am scris mai sus! De mai mulți ani îmi plătesc impozitele către primărie online, cu cardul, ceea ce mă face extrem de fericit, chiar dacă pe moment nu-mi dau seama. Din păcate, abonamentul la parcare trebuie plătit la ghișeu, unde trebuie să arăți talonul și cartea de identitate. Astea sunt condițiile, așa facem.
                    Exact cu ocazia plății abonamentului la parcare am constatat cât de complicat este să scăpăm de cozile fără de sfârșit și de discuțiile iscate de acestea. Expresia ,,îmi țineți și mie rândul?'' va mai exista încă trei-patru generații, din păcate. Comportamentul de turmă, remarcile la adresa tututror și a nimănui sunt sarea și piperul acestor activități. Trebuie să fii înarmat cu răbdare și să dorești să-și rezolvi problema cu orice preț, altfel....
                    Există tot felul de baze de date la dispoziția autorităților locale, despre cele centrale nu mai vorbesc! Chiar nu ar fi posibil să se verifice în aceste baze de date dacă ai inspecția tehnică valabilă în momentul în care dorești să faci plata online și pentru parcarea care, oricum, îți creează veșnic certuri cu vecinii? Mai apoi, cum să mergem înainte, spre relații civilizate, dacă noi ne frecăm unii de alții și ținem rând la tot blocul, mai apoi stăm la două rânduri simultan, ..... . Soluția: montarea mașinăriilor care eliberează bonuri de ordine și la primăriile de cartier. Nu este prea complicat, nu?

                     Recitind textul, constat că nu am putut transmite revolta ce m-a cuprins, dar măcar am făcut repetiții, fără număr! :)

luni, 17 martie 2014

Calvarul

                     Prin care trebuie să treci dacă dorești să-ți rezolvi problemele de sănătate este un subiect despre care foarte multe persoane nu doresc să vorbească. Putem împărți piedicile din calea vindecării în două mari categorii: profesionalismul medicilor și modul în care suntem tratați, din punct de vedere uman, în asemenea situații. Posibil să sune cam aiurea chestia asta cu omenia, dar sper că după ce o să citiți cele scrise în continuare o să aveți puncte de vedere apropiate de al meu.
                     În momentul în care te adresezi unei clinici particulare pentru consultații medicale te aștepți să fii tratat altfel decât în spitalele românești, unde sictirul și greața, figurile prea pline de sine și disprețul fac parte din garderoba zilnică a marii majorități a angajaților. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa, în realitate. Am să vă descriu punctual experiențele din patru clinici clujene și modul în care am fost tratați, deși am plătit pentru serviciile care ne-au fost asigurate. Mama, persoană mai în vârstă, a spus spășită: lasă că e bine și așa! Atenție, nu aduc în discuție actul medical, ci respectul arătat nouă în calitate de oameni și clienți, până la urmă:
                     1. Asteco-centru medical integrat. Marți, 11 martie, am avut planificată o consultație la reumatologie, la ora 16.00. Am ajuns la 15.55 și o domnișoară bine școlită ne spune că mai avem în față o doamnă și apoi urmează mama. Evident că nu a făcut referire la timp, și nu întâmplător. Spațiul de așteptare extrem de mic, cu o canapea imensă și două scaune îngesuite unul în altul, nici urmă de cuier, căldură zdravănă, curățenie acceptabilă. Dacă stăteai îmbrăcat ca pe stradă, valurile Dunării te treceau în 5 minute, dacă îți scoteai o haină, erai nevoit să stai cu ea în brațe.... . La 16.25 am întrebat ce se întâmplă cu programarea mamei de la ora 16.00. Păi nu v-am spus de când ați venit că s-a decalat puțin? Păi mi-ați spus că mai este o doamnă înainte, nu că mai durează zeci de minute, insist eu. Ei, asta-i situația, nu se lasă domnișoara, cu tupeu, fără a înțelege că noi, pacienții îi plătim salariul și ar fi bine să fie mai politicoasă. Consultația a început la 16.37....
                     2. Promedis-policlinică. Miercuri, 12 martie, consultație la cardilologie la ora 14.00. Spațiul de așteptare destul de larg, cald și plăcut, curățenie impecabilă, doamna care ne-a întâmpinat foarte politicoasă,i-a făcut mamei electrocardiogramă, nu am apucat să caut cuierul (nu, nu am o fixație cu asta, dar este chiar neplăcut să stai cu hainele groase în brațe) deoarece cu 2 minute înainte de ora planificată a început consultația.
                    3. Fischer Clinics, funcționează într-un spațiu în policlinica Salvosan Ciobanca. Vineri, 14 martie, investigație medicală neurologică planificată la ora 17.00. La ora 16.05 am primit mesaj să mergem pe la 17.30, deoarece sunt ceva modificări și nu ar dori să așteptăm prea mult. Din exprimarea care spunea ,, pe la'' am intuit că va fi distracție mare. Am ajuns la 17.20. Spațiu de așteptare fix la intrare în policlinica Salvosan, mizerie îngrozitoare, ușa de la intrare se închide-deschide extrem de greu, scaune inconfortabile, nici urmă de cuier (:)), patru personae așteaptă și se citește pe chipul lor ce stare de spirit au. La 17.35 bat la ușă și întreb ce și cum. O domnișoară foarte tare pe poziții, care mă privește ca și cum eu nu pricep ce bine îmi face că acceptă banii mei pentru un serviciu medical, îmi explică despre pacienții care sunt înaintea mamei, despre cum i-a trimis mesaj pe telefon mamei, despre decalarea programărilor, .... . Îi spun că mie mi-a trimis mesajul de fapt și că ar fi fain dacă mi-ar spune cam peste cât timp urmează să vină rândul mamei la consultația planificată la ora 17.00. Foarte ofensată de lipsa mea de înțelegere pentru respectul pe care ni-l arată, îmi spune, cam acru, probabil pe la 18.30.... . Am făcut o plimbare prin centrul istoric și, ,,pe la'' 18.55 fix a început consultația.
                    4. Scandia Imagistică. Sâmbătă, 15 martie, ora 11, osteodensitometrie.  Clinică faină, clădire mare, aerisită, condiții moderne, spații de așteptare generoase, cuiere (:)), curățenie, domnișoară la recepție politicoasă, dar destul de distantă. Sosit la 10.52, completat ceva formulare, apoi așteptat pe scaunele confortabile până la 11.25 când o altă domnișoară (asistentă cel mai probabil) a poftit-o pe mama în camera unde are loc investigația, care a durat cel mult 10-12 minute. Hârtiile cu rezultatele examinării au ajuns întro altă încăpere, pe a cărei ușă scria cu litere mari  ,,Medici'' . După alte 25 de minute de așteptare, unul dintre medici își face curaj și ne aduce rezultatele. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că tot ce a făcut timp de 25 de minute domnul medic a fost să scrie în limba română două fraze, pe care le-a tradus din engleza în care au fost ele scrise de către computerul cu ajutorul căruia s-a făcut investigația. Oricum erau fraze standard..... probabil că a durat mai mult să pună ștampila!
                    Precizez încă o data că nu am nimic de comentat despre actul medical, ci doar despre modul în care suntem tratați, cu deosebit respect, pentru faptul că ne-am propus să le băgăm niște bani în buzunare. Știu că sunt foarte multe persoane bolnave care nu de ales și înghit toate comportamentele jignitoare în speranța că domnul doctor o să le aline durerile..... ceea ce nu știu este unde dracu s-a pierdut omenia!
                  

duminică, 16 martie 2014

Inițiativele

                    Faine este musai să le pomenim și mediatizăm. Așa cum am mai scris anul trecut aici, în Cluj se derulează un program ambițios: pentru fiecare copil născut se plantează câte un copac! Bine gândit, cred eu.

 
 
                       Pomișorii continuă să fie puși în zonele verzi ale orașului și în această primăvară și sper ca anul acesta operațiunea să aibă mai mult succes, nu de alta, dar din cauza secetei, anul trecut o mare parte dintre pomișori s-au cam uscat....  Fotografiile sunt făcute în Mănăștur, în zona intresecției străzilor Calea Florești cu Bucium, duminica trecută. Azi plouă, așa că sunt semne bune pentru cei ce au nevoie de rădăcini! :))
 
 
 

sâmbătă, 15 martie 2014

Încurcătură

                    Grozavă la serviciu: este ziua de naștere a unuia dintre șefi, să trăiască, la mulți ani! :) Deși pare un început promițător, urmarea este de-a dreptul catastrofală: unii dintre cei peste care este sărbătoritul șef se trezesc cu un coleg care aduce o plasă cu două sticle de suc, covrigei și alune, pahare și farfurii de unică folosință, însoțite de următorul mesaj:
                     - M-a trimis șeful să vă dau câte un suc de ziua lui!
                     - .......
                     - No, unde să le pun?
                     Mirare maximă. Luați prin surprindere de gestul bizar, oamenii nu știu ce să răspundă. Unii sunt indiferenți, dar de rușine nu zic nimic; alții se simt jigniți de gestul aparent bine intenționat, dar total neinspirat: cum adică să trimiți pe altcineva să le ofere colegilor de serviciu un pahar de suc de ziua ta, atâta timp cât și tu ești la serviciu? Are vreo importanță că locurile lor de muncă sunt plasate sub al tău, că ești șeful lor? Dar, oare, în același mod ai procedat și față de șefii tăi?  Este în mod clar un gest făcut din obligație și nu un moment plăcut în care să le dai celoralți prilejul să-ți ureze, în mod tradițional, la mulți ani!
                     Chiar nu știu ce să spun despre un asemenea comportament. Poate fi generat de tinerețe, de lipsa experienței lucrului în echipă, de ce nu, posibil o mică problemă de educație..... . Cred că nu te poți purta cu oamenii așa cum ție nu ți-ar plăcea să fii tratat. Sau nu contează asta? Putem spune că bunul simț și omenia sunt pe cale de dispariție?

vineri, 14 martie 2014

Concertul

                     Din Cluj, al celor de la Roots Revival România, a fost un eveniment cultural la care aș fi dorit să particip, dar, după cum știți și voi, uneori socoteala de acasă nu se prea potrivește cu cea din târg! În ultima perioadă am avut parte de zile extrem de încărcate, cu fel de fel de chestiuni de tot felul, toate legate de starea de sănătate a mamei mele. Dar subiectul de azi este altul: am primit din partea organizatorilor evenimentului din Cluj mai sus amintit o invitație și un CD cu muzică. Din cauză că nu am putut ajunge la concert, am ratat și CD-ul. Spre surprinderea mea, plăcută, am fost contactat de cineva din echipa care s-a ocupat de turneu și, după ce i-am dat adresa de domiciliu, mi-a trimis CD-ul promis!

 
 
                        Mulțumesc pentru premiu și țin să precizez că mi-a făcut mare plăcere să scriu câteva rânduri despre un eveniment care se petrece în Cluj, cu speranța că în acest mod pun și eu umărul la mediatizarea lui și la atragerea oamenilor spre cultură, de care, sunt trist să o spun, avem din ce în ce mai multă nevoie!
 


joi, 13 martie 2014

Intenţiile

                          Bune nu sunt o scuză atunci când au ca urmare o încălcare a legii. Fac referire la normele de siguranţă pentru transportul de persoane pe drumurile publice care precizează în mod explicit că este interzis ca în microbuze şi autobuze numărul de persoane să fie mai mare decât numărul de locuri pe scaune, pentru care există şi o certificare (agreere, licenţiere) oficială. Nu vorbesc aici despre autobuzele care circulă în cadrul companiilor de transport public local, ci despre microbuzele care duc (şi aduc) elevii la (şi de la) şcoală.
                           Am văzut marţi dimineaţă la ştirile TVR modul în care s-a rezolvat problema transportului şcolarilor în Chinteni, judeţul Cluj: pur şi simplu au pus în microbuzul şcolar scaune (de lemn) cu intenţia de a asigura locuri pentru mai mulţi copii. Intenţie lăudabilă dacă nu ar intra în contradicţie cu legea! Copiii nu sunt în siguranţă şi mă mir cum de nu a văzut nimeni (de la şofer până la inspectorii şcolari) această chestiune! O soluţie logică ar fi achiziţionarea unui alt microbuz şcolar, iar dacă ştirea aceasta a făcut parte din propaganda electorală, ca motivaţie a noului lot de peste 600 de microbuze, ei bine, eu chiar am văzut doar nefirescul suplimentării locurilor în cele existente!
                          În situaţia unei întâmplări nefericite, căutarea ţapilor ispăşitori nu alină necazul nimănui, aşa că eu vin şi întreb: nu ar fi mai sănătos să prevenim şi să corectăm lucrurile care au derapat de la normalitate?

                          Un scop al propagandei, printre altele, este să se vorbească despre.... . Eu am vorbit despre ...., aşadar am fost manipulat? Voi ce ziceţi?

miercuri, 12 martie 2014

Plictiseală

                    Mare, mon cher! :))

 
 
                    .... și tot în sus, împotriva curentului.....
                    Ei, dar ce se întîmplă?
 
 
 
                      Cred că am văzut ceva interesant pe fundul apei.... ia să trag eu un ochi!
 
 
 
                       :)) O zi faină să aveți!


                       

marți, 11 martie 2014

Metabolism

                     Sau ,,Când se lasă seara peste București" este ultimul film românesc pe care l-am văzut, la HBO. În regia lui Corneliu Porumboiu, cu Bogdan Dumitrache în rolul principal, filmul este departe, dar departe rău de ceea ce aștept eu când mă așez comod, în fotoliu, în fața televizorului. Un film fără început și sfârșit, filmat aproape în totalitate în interior, cu personaje puține, ...... , total aiurea după opinia mea. Da, oamenii sunt unici, dar povestea nu cred că a reușit să transmită absolut nici un mesaj. Pardon, posibil să mai fi confirmat mitul conform căruia actrițele se mai și culcă cu regizorii.


                     Bile negre: se fumează în disperare, eroul principal bea și apoi conduce mașina pe străzile Bucureștiului, plimbare filmată de pe bancheta din spate, lucru care creează emoții celor care au rău de mișcare. Bomboana pe colivă: zeci de secunde poți admira o ....endoscopie, lucru cel puțin grețos pentru cei mai mulți dintre privitori! Filmul a dorit să fie altfel și, după părerea mea, a reușit din plin! Din păcate, în sens negativ! Precizez că opiniile mele sunt exprimate în calitate de spectator și nu îmi arog pretenții de critic de film care scrie o cronică.....
                     Concluzie: nu recomand!

luni, 10 martie 2014

Uimire

                     Ar putea fi cuvântul care să exprime reacția mea la valul de voci care cer, nici mai mult, nici mai puțin, grațierea unui fost mare fotbalist, pe motive care nu au absolut nici o legătură nici cu justiția, nici cu faptele pentru care a fost condamnat. Este de-a dreptul incredibil cum întro țară în care cu toții strigăm că avem  îndoieli în ceea ce privește calitatea actului de justiție, în care suntem arătați cu degetul de U.E. (și nu numai) pentru fapte grave de corupție, în strânsă legătură cu independența judecătorească, grupuri mari de oameni încep să facă liste pentru a cere grațierea unuia care a fost condamnat exact pentru șmecheriile financiare prin care s-au ridicat trei sferturi din bogații României de azi! Între noi fie vorba, toate listele lor nu au valoare juridică, doar nu inițiem un proiect de lege!
                    Nu este absolut deloc în regulă să faci concesii, să modifici ceea ce au hotărât judecătorii pe motive de tot râsul: tipul a fost .....un mare fotbalist! Hai să fim serioși! Talentul din terenul de fotbal nu are absolut nimic în comun cu .....evaziunea fiscală, să spunem. Dacă a fost așa de inocent și a căzut în plasa întinsă abil de doi escroci cu state vechi, asta este doar problema lui! Cum dracu poate spune cineva că nu merită să plătească pentru ceea ce a făcut când este dincolo de orice îndoială că atunci când a încasat banii la negru, știa bine ce făcea? A primit sume, în mod ilegal, la care alții nu pot ajunge numărând, dar, culmea, tot ei vin și fac front comun pentru a cere eliberarea bietului condamnat!
                   Trompeta conform căreia deținutul de azi a returnat banii datorați este, în fapt, o mare gogoașă! A făcut asta la îndemnul unui avocat abil și numai după ce a fost declanșată urmărirea penală împotriva sa, nu pentru că a avut remușcări și nu mai putea dormi noaptea!
                    Și mai apoi, nu ar fi asta o mare discriminare față de gașca de condamnați din același proces? Legea nu face deosebire între oameni după măestria din terenul de fotbal, ci spune că pentru fapte similare, pedepsele trebuie să fie asemenea!

duminică, 9 martie 2014

Premiul

                    Oscar, ediția 2014, pentru cel mai bun actor în rol principal a fost câștigat de Mattew McConaughey  pentru rolul din pelicula Dallas Buyers Club.

 
 
 
                     Așa cum era de așteptat, am văzut filmul cu pricina și pot spune că mi-a plăcut, ținând cont și de faptul că , așa cum v-am mai spus și cu alte ocazii, filmele făcute după întâmplări adevărate au un farmec al lor. Un om obișnuit este depistat cu HIV la mijlocul anilor '80. Lupta sa cu mentalitățile acelor vremuri, cu sistemul medical și companiile producătoare de medicamente constituie subiectul filmului. Deși are atitudini de respingere categorică a homosexualilor, despre care se credea la acea vreme că sunt singurii care pot contacta SIDA, ajunge să aibă partener de afaceri exact un homosexual. Pornește o luptă proprie pentru procurarea de medicamente neomologate pe piața americană, pe care ulterior le pune la dispoziția tuturor celor aflați în situații similare, contra unui abonament la clubul său.  Un film fain, interesant, american sută la sută!
 
 
 
 
 


sâmbătă, 8 martie 2014

Poezie

Ce frumoasă ești

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

Adrian Păunescu
 
               LA MULȚI ANI TUTUROR DOMNIȘOARELOR ȘI DOAMNELOR! 

vineri, 7 martie 2014

Comisarul

                     San Antonio este un polițist (virtual), erou principal al unei serii lungi de romane  polițiste ale autorului francez Frederic Dart (1921-2000). Șarmantul personaj și-a povestit aventurile, începând cu anul 1949, pe parcursul a 175 de romane, fapt care a dat pe spate peste 200 de milioane de cititori, devenind un adevărat fenomen care a cuprins Franța și lumea întreagă.
                    Anterior intrării în poliție, San Antonio a lucrat ca inginer întro fabrică ce construia avioane și în același timp întro agenție de detectivi. Al doilea război mondial îl găsește în tabăra serviciilor secrete britanice; după război, continuă cu serviciile secrete, de data aceasta pe teritoriu francez. Urmează trecerea în forțele polițienești și din acest moment încep aventurile povestite cu un farmec aparte, pe parcursul mai multor zeci de ani. Printre puținele lucruri care se pot spune cu certitudine despre inegalabilul San-Antonio este că sexul frumos nu-l poate lăsa indiferent și rece în nici o situație: este incorigibil afemeiat, un colecționar de cuceriri și de tăvăleli: « Pot să spun cu uşurință : o mie o sută parizience, optsprezece țărănci, o sută două vânzătoare, doisprezece spanioloaice, trei englezoaice, o şchioapă, o cambodgiană, douăzeci şi cinci negrese şi o sexagenară.
                   San Antonio e de savurat pe îndelete, o delicatesă pentru adevărații degustători ai genului, cei care știu că un roman politest te poate cuceri și prin umor, rafinamente de limbaj, inteligență și cultură, nu doar prin suspans, urmăriri și împușcături, chiar dacă are (din belșug, chiar!) și aceste ingrediente.
                  
 
 
 
                    Editura Univers  este specializată în publicarea de traduceri din literatura universal, fiind înființată încă din 1969. Univers a publicat atât ficțiune, cât și nonficțiune, de la traduceri fundamentale din literatura universală până la lucrări de critică și teorie literară, la albume și enciclopedii. A editat peste 5000 de titluri, traducând scriitori de primă mărime ai literaturii universale, ale căror cărți au fost tipărite pentru prima oară în România sub sigla editurii.
                
 
 
                       Cred că este ușor de intuit care este legătura dintre cele două chestiuni abordate până acum: editura Univers lansează seria San Antonio în limba română. Acum, că am făcut această precizare, să trec mai departe: BlogalInitiative  a lansat o campanie, la care mă alătur cu drag, prin care dorește să mediatizeze apariția seriei San Antonio într-un mod inedit: ce investigație aș dori să fac, în România, dacă aș fi comisar de poliție! Ei bine, deși sunt conștient că voi stârni zâmbete largi pe fețele unor cititori ai acestor rânduri, eu aș dori să cercetez împrejurările în care a dispărut .... un pic de suspans..... ELODIA! :) Zâmbesc pentru că este un subiect de bancuri în România și asta datorită abordării excesive la anumite posturi de televiziune, de către persoane care nu au nimic în comun cu cercetările polițienești! Deși procesul este pe rol, cu suspectul principal deja condamnat la prima instanță, care este, culmea, de profesie, tot polițist, în realitate cazul are aspecte cât se poate de serioase care , cred eu, sunt deosebit de interesante. Viața fiecăruia dintre noi este un adevărat roman, dar dacă se întâmplă o dispariție, neelucidată după câțiva ani, ei bine, asta este o adevărată provocare!
Nu este puțin lucru să se obțină o condamnare pentru crimă în absența unui cadavru, mai mult, victima fiind declarată decedată de o instanță (sau cam așa ceva).
                       Sunteți invitații mei să scrieți comentarii cu privire la ceea ce am scris mai sus, dar să nu uitați: scopul acestor rânduri este acela de a vă trezi interesul pentru a citi o carte, două, sau de ce nu, întreaga serie San Antonio, pe măsură ce va apărea în limba română!
                      Vă doresc lectură plăcută!
 
 

           

joi, 6 martie 2014

Solitudine

                     Știu că întotdeauna șansa vine în întâmpinarea celor pregătiți să o întâlnească. Aceste fotografii vin în sprijinul afirmației anterioare:

 
 
                      Pentru a nu exista îndoieli, fac precizarea că mă refer la fotograf!
 
 
 
                      Despre urs ce aș putea scrie? El nu știe că toate i se trag de la faptul că este prea cald!
 
 
 
                          Sursă foto.
 
 



miercuri, 5 martie 2014

Locuință

                    Oare ce senzații tari au oamenii care locuiesc în aceste apartamente?


                      Doamne ferește un vânt mai puternic, nu mai vorbim despre un cutremur!

marți, 4 martie 2014

Reacția

                    Pe care o ai uneori, când ți se pun întrebări capcană, face diferența dintre a rezolva sau nu, în mod favorabil, o situație în care depinzi în totalitate de alții. Săptămânile trecute am stat ore în șir pe la ușile unor medici de la un spital din Cluj pentru a o interna pe mama în vederea efectuării unor investigații de specialitate. Nu știu dacă mai este nevoie să precizez, dar o să o fac: nimeni nu merge de drag la spital! Necazul este însutit pentru oamenii de rând, care, deși bolnavi fiind, au probleme serioase în a avea acces la servicii medicale. Sistemul este atât de încâlcit și numărul bolnavilor atât de mare, încât atunci când găsești intrare la un medic te bucuri de parcă ai cucerit Everestul.
                   După mai bine de trei ore de stat la coadă, în fața cabinetului de consultații în ambulatoriu al unui medic, în momentul în care am  trecut de ușă m-am bucurat și am uitat de toate. Îi spun medicului despre mama, despre diagnosticele deja cunoscute, despre dorința de a o interna la dumnealui în secție..... . Întrebarea total neașteptată m-a lăsat efectiv cu gura căscată:
                   - Din partea cui veniți?
                   I-am răspuns sincer cine m-a îndrumat către el, cu speranța că răspunsul este ...cel corect. După multe ore de așteptare, minutul și jumătate în care  am vorbit cu doctorul a trecut mai repede ca un fulger. Sunt conștient că, pe moment, nimeni nu asociază întotdeauna nume cu persoane, mai ales în situația în care se întâlnește cu sute  de pacienți (plus familiile acestora) în fiecare an. Bunăvoința poate fi câștigată cu numele potrivit, dar în acel moment nu am realizat asta.
                   O săptămână mai târziu urmează o altă așteptare. Doctorul mi-a spus că trebuie să vorbească cu domnul profesor (șeful clinicii) și să avem răbdare. Norocul meu a fost că starea de sănătate a mamei nu este așa de gravă, așa că am stat pe un hol de la ușa domnului profesor mai mult de două ore. Cred că starea de agitație și teama de un eșec (situație în care pleci acasă cu coada între picioare) transformă secundele în minute în timp ce agitația interioară creează presiunea unui vulcan. Când în sfârșit am intrat în cabinetul șefului de clinică, doctorul m-a prezentat și a ieșit. Am fost surprins de situația creată, dar m-am mobilizat și i-am spus profesorului despre mama, rugându-l să binevoiască să aprobe internarea și efectuarea de investigații. La un moment dat, mi-a pus întrebarea:
                   - Dumneavoastră cum a-ți ajuns la doctorul X?
                   - Printro cunoștință! am zis eu pe nerăsuflate, în timp ce am realizat că de fapt este important cine te recomandă, nu cât de bolnav ești! Se pare că i-am convins și pe unul și pe celălalt, deși, sincer să fiu, la prima întâlnire, doctorul nu părea să știe exact cine este cumnatul meu, care a mers cu mine la el.
                   Morala este una crudă și neașteptată pentru mine: chiar dacă ești pregătit să fii recunoscător pentru servicii medicale care sunt oricum plătite, chiar dacă umbli cu recunoștința în buzunar, în plicuri albe pe care le poți cumpăra cu doar 20 de bani de la magazinul din imediata vecinătate a spitalului, poți avea surpriza că, dacă nu te-a recomandat nimeni, te-ai îmbolnăvit degeaba!
                  Cum dracu de s-a ajuns în această situație? Unde este omenia despre care se tot discută? A, scuzele mele! Acest cuvânt a dispărut de multă vreme din vocabularul unora care au ajuns să fie mici Dumnezei în lumea lor și nu doresc nimănui ca lumea sa să se intersecteze cu lumea lor! Îmi pare rău pentru repetiții, dar sunt indignat și mânios și dezgustat și .....
                  

luni, 3 martie 2014

Chinezii

                    Fac parte din viața noastră, a românilor, după cum puteți observa și voi în fiecare zi. Pe stradă, la supermarket, la bancă vezi tot timpul câte unul și este extrem de ușor să nu faci confuzii, deoarece ...ei sunt altfel! Fizionomia lor îi face ușor de reperat mai ales în zonele în care populația majoritară este...caucaziană (așa ca la noi).
                    Sâmbătă am văzut o știre conform căreia un grup de chinezi au atacat populația dintro gară din China cu cuțite și săbii! Atacul a fost catalogat ca fiind unul terorist de către autoritățile chineze. Să omori, prin înjunghiere, cel puțin treizeci de personae și să rănești peste o sută cu ajutorul unor cuțite/săbii mi se pare o mare grozăvie, un gest teribil de cruzime și, din păcate, încă un argument la afirmația făcută mai sus: chinezii sunt altfel!
                    Cultura și tradițiile Chinei sunt total diferite de cele europene, scările de valori și credința nu au absolut nimic în comun cu cele despre care mai știm și noi câte ceva. Nu mi-am propus să pun etichete nimănui, dar aceste fapte mi-au atras atenția și mă simt mai bine acum, că vă spun și vouă ce și cum.

duminică, 2 martie 2014

Lupul

                    De pe Wall Street a fost pentru mine un film despre care am auzit multe, dar nu m-a prea încântat. Evident că suntem diferiți și din acest motiv ceea ce altuia îi place este posibil să nu fie chiar pe gustul meu. Nu am o cultură cinematografică extrem de solidă care să-mi permit să scriu cronici de film, așa că, în calitate de spectator, vă spun (scriu) că am văzut filme mult, mult mai faine. 

 
 
                       Povestea filmului este inspirată din biografia unui broker de pe Wall Street. DiCaprio interpretează rolul principal într-un film mult prea lung pentru gustul meu, plin de decadență, în care se face uz, nepermis de lung, de droguri și sex. După două ore și cincizecișitrei de minute de film am rămas cu un gust amar: prea mult timp pentru o acțiune ușor previzibilă. Gândul principal generat de acest film este următorul: decenii întregi (până spre sfârșitul anilor '90) eroii din filme, în special cele polițiste, fumau excesiv și beau de se rupeau în două; ușor, ușor, s-a renunțat la aceste apucături, lucru demn de laudă după opinia mea. Mno, lupul despre care vorbim se droghează ca la concurs, sexul este a doua sa ocupație și mi s-a părut mult prea diferit față de ceea ce am scris mai sus. Mai apoi, nimic nou sub soare: succesul în arta de a face bani îl face să se ceradă invincibil; fiind strâns cu ușa de oamenii legii, bineînțeles că îi toarnă pe toți din jurul lui în schimbul reducerii pedepsei.
 
 
 
                       Nu comentez din punct de vedere artistic, imagine, sunet, doar suntem la începutul mileniului trei! Premiul Globul de Aur 2014 pentru cel mai bun actor (DiCaprio) spune multe, doar că nu a fost pe gustul meu!
                      Așadar, dacă aveți trei ore de pierdut, sunteți invitații mei să vizionați acets film!
 
                      Sursă foto.
 
 
                      Update: Se pare că nu am fost singurul care nu a primit prea bine acest film. Dovada: a trecut în viteză pe lângă premiile Oscar 2014!
 

sâmbătă, 1 martie 2014

Primăvara

                    Sosește în același timp cu mărțișorul sau mărțișorul este un semn al sosirii primăverii. Oricum am spune, ne lovim de aceeași situație: mărțișor egal primăvară! Uffaaa! Câte repetiții am reușit să adun în doar trei rânduri! :)
                    Este foarte fain că în mai multe locuri din Cluj s-au organizat adevărate târguri de mărțișoare, fapt care a reușit din plin să mai spele din nemulțumirea mea că acest moment, plăcut dealtfel, este ....invadat de comercianți așa, mai tuciurii! Da, accept diversitatea, susțin faptul că este loc pentru toată lumea, dar ..... dacă unele persoane te trag efectiv de mânecă pentru a-ți vinde ceva care nu-ți trebuie, se schimbă chestiunea!
                    Recitind cele scrise mai sus constat că mesajul de azi nu este chiar pozitiv, nici măcar în ton cu spiritul acestei zile cu o semnificație de bucurie, de zâmbet, de flori oferite doamnelor și domnișoarelor. Regret că nu am avut aparatul de fotografiat la mine pentru a ilustra diferența dintre târgul de mărțișoare și ....ambulanții cu pricina! Oricum, putea să apară cealaltă față a problemei: pot publica fotografii cu persoane fără a avea acordul acestora?
                    No bine, no! În concluzie, închei prin a vă ura o primăvară însorită presărată cu evenimente pe placul vostru! :))