duminică, 13 aprilie 2014

Cluj

                    Punct com (Cluj.com) mi-a oferit o după-amiază de sâmbătă extrem de plăcută și instructivă în același timp. În cadrul campaniei de lansare a cardului de reduceri și gratuități City Card, am participat la un tur ghidat al orașului. Niciodată nu este prea târziu pentru a cunoaște istoria locurilor unde trăiești, mă gândesc eu.  Zis și făcut! Ordinea de zi a fost următoarea:
Meeting Point: Piata Muzeului
 * Bis. Franciscana
 * Obeliscul Carolina
 * Casa Matia
 * Casa Heltai
 * Piata Unirii – Palatele, Bis. Sf. Mihail & Grupul statuar Matia Corvin
 * Str. Eroilor
 * Piata Avram Iancu – Biserica Ortodoxa, Teatrul National
 * Turnul Croitorilor
 * Str. Kogalniceanu – Bis. Reformata, Statuia Sf. Gheorghe, Palatul Teleki, Universitatea, Bis. Piaristilor
 * Str. Potaisa & Zidul cetatii.
                    Maria a fost ghidul nostru. Dovada este aceasta:

 
 
                       Participanți au fosta mai mult de 20, iar dovada este mai jos (să știți că nu au încăput toți întro singură fotografie, cel puțin în una făcută de mine!):
 
 
 
                      Am aflat lucruri foarte interesante despre religii și biserici, regi și palate, cetăți și turnuri de apărare a lor. Mă gândesc să vă scriu și vouă despre ele, dar firește, nu azi, deoarece duminica nu se fac ore de istorie. :)
                      Mulțumesc Cluj.com! Mulțumesc Maria!
                      Vă doresc o zi faină în continuare!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu