sâmbătă, 27 septembrie 2014

Săptămâna

Care este pe cale să se încheie a avut marile sale aventuri, de toamnă electorală (și nu numai!) aș îndrăzni eu să pun o etichetă. Nebunia provocată de alegerile prezidențiale a generat fel de fel de evenimente, care mai de care mai amuzante/triste/dubioase/rușinoase/.... Iată unele dintre ele:
1) Cu sute (de mii) de surle și trâmbițe, fix acum o săptămână, pe 20 septembrie, primul ministru al țării mele și-a lansat oficial candidatura la alegerile prezidențiale, de ziua sa de naștere și în același timp cu sărbătorirea a 555 de ani de atestare documentară a orașului București, pe Arena Națională. Hmmm ....


Au fost „invitați” 70.000 de oameni, cam ca la spectacolele omagiale din epoca de tristă amintire, pe care, din păcate pentru mine, eu am prins-o! Și eu am fost o mică rotiță din unul dintre spectacolele acelea, diferența dintre vremurile de acum și atunci fiind, conform unor vorbe ce umblă-n târg, că oaspeții lansării candidaturii (sau o parte dintre ei) au primit și bani, nu au fost pur și simplu obligați! Sigur că reacții de tot felul au apărut, dintre care, cu voia voastră, vă prezint și eu una:



Mă frământă o întrebare: pe durata campaniei electorale, când va umbla-ncolo și-ncoace, iar treaba sa de la cârma țării o va face altcineva, domnul prim-ministru va fi în concediu fără salariu? :))
2)Pe când ecourile se stingeau în Bucureștiul candidaturilor, ce să vezi, un cunoscut jurnalist și realizator tv face o mișcare surpriză: mărturisește tuturor fanilor și nefanilor săi că a fost ofițer sub acoperire! Wauuuu! Poftim? Ca să vezi cum stau lucrurile uneori și la cine se uită o parte din națiune la televizor, seară de seară!


Este doar o coincidență amenințarea actualului președinte cu divulgarea identității unui candidat la președinție care a fost ofițer acoperit și autodenunțul lui Robert? Personal nu cred în coincidențe .... Miliarde de întrebări pot fi puse pe acest subiect, de exemplu: chiar dacă este imoral să lucrezi în media având această calitate, este și ilegal?  Evident că furtuna dezlănțuită din acel moment acumulează forțe la care nu te-ai fi gândit: între jurnalistul sub acoperire și actualul prim-ministru a mai fost ceva de împărțit, cândva: soția celui de-al doilea (din fraza mea!) a fost cândva iubita primului! Ce mică este lumea! :)))
3) Ca o întoarcere în timp, C.V. Tudor a reușit să aducă în amintirile noastre, în stilul caracteristic, vremurile în care era (sau cel puțin așa credea el) mare jupân și îi umplea de respect pe toți cei din jurul său!


Circul făcut la adresa lui G. Funar, un contracandidat și fost coleg de partid, i-ar putea lăsa cu gura căscată pe mai tinerii noștri concetățeni, făcându-i chiar să roșească ușor, de rușine bineînțeles, când își pun întrebarea: acest politician ne-a reprezentat, pe noi, românii, în Parlamentul European? În opinia mea, bancurile cu glumeți sunt seci pe lângă momentele oferite de unul dintre cei mai controversați politicieni români! :))

Există viață și dincolo de prezidențiale:
4) Un personaj cunoscut după saltul în gol de la balconul parlamentului în timpul unei ședințe în plen, Sobaru Adrian a recidivat: a intrat cu mașina în bariera de acces de la sediul guvernului.


Nu am nimic de reproșat omului, fiecare este liber să se manifeste cum crede de cuviință, dar un gând nu-mi dă pace: ce vină au copiii lui, care cu siguranță sunt arătați cu degetul pe stradă? A susținut că protestele sunt în numele copiilor săi, dar oare chiar îi ajută cu ceva în acest mod? Personal am mari îndoieli ...
5)Ei bine, joi (25 septembrie) dimineață, la ora 6.30, la Miercurea Ciuc, termometrul arăta minus 6 grade Celsius! Toamna se instalează încet și sigur, frigul bate la ușă, natura se va transforma în curând ....


Nu este un fapt neobișnuit pentru această zonă ..... brrrrrrrr!
6) Orice comenatriu este de prisos, în opinia mea:


:))))))))))))
Și totuși, pentru a nu exista nicio îndoială că pricepeți de ce mă amuz, precizez că domnul din stânga este Valeriu Zgonea și este președinte al Camerei Deputaților. Fotografia este făcută la București, cu ocazia vizitei vicepremierului Chinei, Zhang Gaoli. Unii dintre cei mai importanți oameni din țara lor au o atitudine ....surprinzătoare în această fotografie oficială! 








6 comentarii:

  1. ...a rupt bariera si s-a oprit cu masina in curtea interioara, insa memorabila este fraza pe care a spus-o:" Voua va place cum arata tara asta?"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca și cum de răspunsul jandarmilor depindea schimbarea .....

      Ștergere
  2. Cand ii mai vad,uneori,ajung sa ma intreb:"eu cu cine votez ?"

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu m-am saturat! Sincer! De tot n-am saturat. Nu mai pot cu atata politica, nebuni si agenti sub acoperire....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici mie nu-mi sunt dragi defel, dar cam astea au fost evenimentele săptămânii ....sau cel puțin unele dintre ele!

      Ștergere