duminică, 26 octombrie 2014

Finala

Turneului Campioanelor care se desfășoară anul acesta la Singapore are pe tabela de scor un nume românesc: Simona Halep!


Participarea la o asemenea competiție, la care sunt invitate cele mai bune opt jucătoare de tenis ale lumii, este o mare onoare și o recunoaștere a performanțelor care apar după (mulți, mulți) ani de muncă și perseverență. Plăcerea cu care domnișoara de onoare a tenisului românesc joacă fiecare punct din cariera sa, spiritul de competiție care ar trebui să fie prezent în viața oricărui sportiv (dar pe unii îi mai ...sare!), educația bună primită în familie și la școlile pe unde a trecut, toate acestea și încă multe altele formează un întreg cu care ne putem mândri noi, cei de acasă, simpli spectatori sau susținători înfocați. Încă o dată sportul s-a dovedit a fi cel mai bun ambasador al țării noastre! 

No bine, no! Să revin la ceea ce am dorit să scriu încă de la început: vă invit să vizionați finala Turneului Campioanelor la tenis, în care joacă Simona Halep și Serena Williams, meci ce va fi transmis de Digisport 1, de la ora 13.00. Într-un mod cu totul neașteptat, Simona „îi acordă revanșa” Serenei, după ce a câștigat în fața ei, în grupe, cu scorul incredibil de 6-0, 6-2! A fost o partidă extraordinară, cu o Simona calmă și curajoasă și o Serena în afara momentului, ca să mă exprim delicat. O zi proastă a adversarei s-a îmbinat perfect cu anii de muncă și rezultatele care au dus-o pe domnișoara din România acolo unde este, din punct de vedere sportiv, evident.

Despre „această revanșă” se pot spune deja multe. De exemplu, Simona ar fi putut să evite întâlnirea cu Serena cedând, pur și simplu, în fața lui Ana Ivanovici, în două seturi, situație în care aceasta din urmă se califica în semifinale în detrimentul lui Serena Williams. Ei bine, Simona a jucat fiecare punct, deși era deja calificată în semifinale. A pierdut meciul în trei seturi, eu m-am gândit: oare nu s-a obosit prea tare înainte de următoarea partidă, mult mai importantă? Cel mai probabil răspunsul a fost nu, a fost doar un bun antrenament de puțin peste două ore, ceea ce a ajutat-o să-și mențină forma fizică și i-a întărit psihicul, lucru care s-a văzut sâmbătă, în seminfinală, unde a câștigat categoric în două seturi, în puțin peste o oră de joc, în fața jucătoarei Agnieszka Radwanska, din Polonia, scor 6-2, 6-2.


Așadar, dragii mei, haideți la tenis! (la televizor, desigur!) Cea mai interesantă partidă din acest turneu (și nu numai!) va fi această „revanșă acordată” numărului 1 mondial, Serena Williams, de către Simona Halep! Parcă sună ușor nepotrivit, dar spuneți voi, greșesc eu cumva? :)) Visul oricărei jucătoare este să joace cu cea mai bună și iată că azi, acest vis se va împlini, pentru a doua oară în aceeași săptămână! 
Hai Simona! Mult succes! Ai văzut chiar tu că se poate! :))



Cine se mai uită la tenis azi? 


5 comentarii:

  1. Eu, clar!
    Recunosc, am emotii pentru ea. Oricare ar fi rezultatul azi, Simona ramane cea ce m-a convins pe mine sa ma uit la tenis si sa merg si la teren sa joc si sa mai platesc si 20 de euro pentru o ora de tenis....:)))
    Multa bafta, Simonei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am sa ma uit.
      Nu de alta, insa nu vreau sa devin capricios si sa platesc 20 EUR/h. :)

      Ștergere
    2. Geanina: Da, și eu am descoperit tenisul, în calitate de spectator, „prin” Simona Halep! :))
      Cătălin: E bine că ești grijuliu cu propriul buget! :))

      Ștergere
  2. bafta Simonei!
    sper ca emotiile sa ramana la noi, ea sa fie lucida si detasata! :)

    RăspundețiȘtergere